Скачать с ютуб Gestapo - Partea 1 - Sven Hassel в хорошем качестве

Gestapo - Partea 1 - Sven Hassel

Dindărătul nostru auzirăm larmă şi strigăte. În vreme ce noi ne repezeam înainte, Micuţul şi Legionarul se opriră să aştepte, ascunzându-se în frunzişul des al tufişurilor. Cei patru ostaşi ruşi soseau în goană. Erau tineri de tot. Purtau petliţele verzi ale trupelor N.K.V.D. Pe piept le atârnau decoraţii. Erau soldaţi curajoşi, dintr-aceia cărora le place vânătoarea şi le place să ucidă. Se iviră acolo, unde drumul făcea un cot. Legionarul arătă cu degetul gros spre pământ. Micuţul râdea. Armele lor automate scuipară simultan foc. Micuţul trăgea, din picioare, cu puşca-mitralieră lipită de şold; tot corpul său de uriaş vibra sub violenţa reculului. Legionarul fredona:   Vino, Moarte, vino-ncoace...   Ruşii se prăbuşiră cu capul înainte. Când focul încetă, doi mai mişcau. Micuţul le dădu lovitura de graţie. Era o practică ce dura cam de un an, căci până şi cei grav răniţi continuau să lupte. — Dispozitiv de siguranţă, spune el râzând. — Bine, Micuţule. Bună idee. Acum n-o să mai poată să ne-mpuşte pe la spate. Plutonul fusese surprins în timp ce pileam cu toţii într-o cabană. Era aniversarea lui Porta. Patrula sovietică se strecurase fără ca nimeni să prindă de veste. Brusc, geamurile zburară în ţăndări şi patru guri negre de pistol-mitralieră prinseră să împroaşte cu foc încăperea. Ne-am trântit la pământ... Legionarul şi Porta expediară câteva grenade prin fereastră. Cum de-am scăpat — nimeni n-ar putea explica. Ne-am regrupat în cariera de piatră, pe partea cealaltă a pădurii. Lipseau opt oameni — Pe doi i-am văzut eu căzând, spuse Porta. Micuţul târa după el un locotenent rus. Bătrânul spuse că prizonierul trebuie adus până-n liniile noastre. Chiar la marginea câmpului de mine, locotenentul scoase un ţipăt. Micuţul râse, Bătrânul înjură Când ieşi din pădure, Micuţul era singur. — Tâmpitul ăsta de ofiţer a încercat s-o roiască, lămuri el. Cu toţi însă băgarăm de seamă că laţul îi ieşea pe jumătate afară din buzunar. Era un laţ din sârmă de oţel, cu dauă mânere de lemn, zis şi "moartea tăcută". — L-ai gâtuit! strigă, acuzator, Bătrânul. — Şi ce-i cu asta? Voia s-o şteargă, mormăi Micuţul şi-şi frecă buzunarul pantalonilor. — Ucigaşule! rosti Stege.